martie încă frig
ariana poartă rochia albă de pânză
primită de crăciun de la mine
stă în fotoliu cu un șal de lână pe umeri
privește într-un punct fix zâmbind
punctul fix își ridică la un moment dat botul și plânge
ariana se-ntinde să-l mângâie dar până să se atingă
aerul dintre ei devine atât de fierbinte
încât palmele îmi transpiră
și cuțitul pe care-l mânuiesc de atâtea ore cu grijă
îmi scapă din mână
zgomotul lui pe ciment îi întrerupe
amândoi mă mustră acum deși tac
aștept nemișcat să se întâmple ceva
martie mult prea frig
ariana își strânge șalul mai tare pe umeri
se întoarce să plece
pe rochia albă de pânză
mârâie înspre mine o pată de sânge